Stiri

Merkel şi Sarkozy: Vom face tot ce este necesar pentru consolidarea sectorului bancar european

10.10.2011

"Liderii europeni vor face ceea ce este necesar pentru a asigura recapitalizarea băncilor europene", a declarat cancelarul german după discuţiile de la Berlin cu preşedintele francez, în încercarea de a convinge investitorii că au capacitatea de a opri criza datoriilor care agită pieţele financiare.

Sarkozy a declarat la o conferinţă comună cu Merkel că până la data de 3 noiembrie, când va avea loc summitul G20, trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea crizei şi a defectelor structurale din zona euro.

"Până la sfârşitul acestei luni trebuie să dăm un răspuns la problema crizei şi la problema viziunii. Suntem hotărâţi să facem tot ceea ce este necesar pentru a asigura recapitalizarea băncilor", a arătat Merkel.

Liderii celor mai mari ţări din zona euro şi-au declarat intenţia de a menţine Grecia în zona euro şi încearcă să ajungă la un consens pentru rezolvarea crizei care a adus euro la cel mai redus nivel din ianuarie faţă de dolar.

Orice soluţie de compromis ar putea fi pusă în dificultate în condiţiile în care guvernul din Slovacia încearcă să depăşească opoziţia din ţară privind majorarea Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară.

mai multe pe mediafax.ro

Taguri: economie, euro, UE